Genetica unui popor prea mandru…

Impietriti in contemplarea firelor infinite de nisip , ce trec prin clepsidra timpului modern, poporul roman , a devenit prizonierul lui insusi , inchistat in imposibilitatea faptica de a face ceva, pentru iesirea dintr-o stare de somnolenta continua. Genetic, romanii, celebrii urmasi ai dacilor si romanilor, au devenit in timp, expresia incredibila a realitatii cotidiene. Au devenit poporul neinfricat, care barfeste cu entuziasm la colt de strada , pe marginea birourilor birocratice, in fata ghiseelor mici si incadrate de un gemulet si mai mic, asteptand cuminte intarzierea precisa a autobuzului, maraind incet si constant , cand salariul ajuge sa isi dea ultima suflare, in invelisul unui portofel national care se zbate sa respire sub greutatea atator impozite si taxe.
Da, suntem genetic , expresia unui popor, ce are vana, sange si alte organe sexuale demne de barbatia si luptele istorice purtate de stramosii nostri dragi, insa de cele mai multe ori, cand momentul istoric si timpul prezent au cerut asta, genetica ne-a indemat sa bagam capul adang in glia stramoseasca , pentru a evita taierea capului. Am putea invinui romanii pentru faptul ca desfranarea lor imperiala, petrecerile bahice, homosexualitatea si destrabalarea artistica ridicata la rang de expresie istorica , sunt de vina. Am putea sa dam vina pe traci , sciti si daci pentru caderea lor in asteptarea rezolvarilor istorice din partea unor divinitati, pagane pentru epoca lor. Am putea sa dam vina pe faptul ca mereu, Istoriei i-a placut sa rada, de un popor atat de primitor, cult , plin de bogatii pamantesti si dotat cu atat de multa inteligenta nativa , Istorie care a stiut intotdeauna sa ne pedepseasca pentru pacatele istorice ale parintilor, fratilor, bunicilor si stramosilor nostri genetici. Si atunci mereu , ma intreb ce lipseste acestei mandre si frumoase genetici umane romanesti, ca tot ce este rau in viata noastra ca si popor sa dispara? Ce lipseste ca umilinta si onoarea sa apara pe fruntile si buzele tuturor? Ce lipseste pentru ca noi toti sa putem sa ne privim in ochi si sa ne zambim pentru asta? Cand a fost ultima data cand am cunoscut un om onorabil? Cand a fost ultima data cand am dat mana unui om care sa nu fie intrigant sau complotist? Cand a fost ultima data cand am cunoscut pe cineva care sa nu astepte nimic de la noi in schimbul prieteniei sale?Cand a fost ultima data cand am recunoscut adevarata valoare a unui simbol istoric sau national?  Cand a fost ultima data cand am decis sa ne ridicam in picioare si sa luptam pentru idealurile noastre?