Acolo unde copacii saruta norii

Totul a pornit de la promisiunea , in fata unei scumpe doamne ca am sa merg intr-o vizita fulger la unul din vulcanii aflati la o aruncatura de bat, de 50 de km de San Jose. Zis si facut. Cum era si normal , obligat de geografia eterna locului , am purces in miez de amiaza spre atingerea exclusiva a orasului Cartago , punct important si esential spre atingerea vulcanului Irazu.

Ajuns in Cartago si pentru petrecerea minunatelor clipe de dinaintea suisului ,  am ales sa trag masina din dotare in parcarea  cea mai apropiata si perpedes , precum in anii tineretii , al luat la rand strazile perfect perpendiculare una pe alta , precum un mozaic urias. Puncte obligatorii si de poposit sunt : Basílica de Nuestra Señora de los Ángeles , Ruinas de Santiago Apóstol si catedrala de Nuestra Señora del Carmen. Nume vechi si cu rezonanta istoria , toate aceste lacasuri ascund in spatele lor istoria unui colt de rai , cucerit de conchistadori la 1563.  Dupa gura de aer montan si privirile aruncate pe furis sfintilor ce imi pazeau parca discutia  cu „El” , am pornit spre punctul terminus al calatoriei. Drumul intortocheat si inselator precum o fata mare , imi fura privirile la fiecare serpentina cucerita iubind si urand deopotriva fiecare secunda pe care batrana mea armura,  de conchistador contemporan , o lasam in spatele meu. Fiecare copac , fiecare floare , trecuta pe catastiful memoriei retinei , obosite de verdele ce ma durea la fiecare respiratie , pareau povesti de iubiri neterminate , la care as fi vrut sa ma intorc . La jumatatea drumului spre gloria eterna , am oprit si din armura greoaie dar credincioasa  ce ma purtase prin viclenia oceanului de verde , nu puteam decat sa imi doresc sa strig cuiva „Pamant!!!”. Fiecare pas pe care il faceam temator spre a nu trezii monstrul tacut, ce din vremi trecute isi scutura coama verde , era parca un pas ce plutea pe ultimul colt de rai. Ajunsesem acolo unde copacii saruta norii.

Pamantul meu , era doar o amintire , iar norii ce ma invaluiau si imi sarutau pielea , erau parca sirenele acelui Ocean de verde. Cum oare puteam eu , o simpla secunda infima si marunta , sa ma compar cu incremenirea unei culori care nu se schimbase de cateva milioane de ani? Ce as fi putu sa ii spun „Lui” mai mult decat o facusem  inainte de a porni spre cucerirea acelui coltisor ce acum era al meu? Sa fi un nor? Sa fi o secunda? Sa fi o culoare? Sa fi un copac sarutat de nori?

De fapt pentru cine conteaza?

Primul indicator

Catedrala exterior

Catedrala interior1

Catedrala interior2

Ruinas

Indicatorul doi

Colt de rai 1

Colt de rai 2

Colt de rai 3

Colt de rai 4

Indicatorul trei

Indicatorul trei 1

Indicatorul trei 2

O vaca in rai

Oceanul de verde 1

Oceanul de verde 2

Colt de rai 5

Terminus paradis

Sarutul norilor

Monstrul 1

Monstrul 2

Monstrul 3