Aceasta Constitutie pe care o punem capra

Posted: 10 august 2009 in Piticisme, Politika si nu prea
Etichete:

Avand in vedere intentia Autoritatii Electorale Permanente de modificare a unei legi  prin Hotarare de Guvern , le aduc tuturor aminte cateva articole din aceasta fata mare numita  Constitutia Romaniei,  care de cele mai multe ori , niste baieti destepti , au decis sa o puna capra.

TITLUL I
Principii generale

ARTICOLUL 1 – Statul roman
(1) Romania este stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil.
(2) Forma de guvernamant a statului roman este republica.
(3) Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme, in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate.
(4) Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor – legislativa, executiva si judecatoreasca – in cadrul democratiei constitutionale.
(5) In Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie.

ARTICOLUL 4 – Unitatea poporului si egalitatea intre cetateni
(1) Statul are ca fundament unitatea poporului roman si solidaritatea cetatenilor sai.
(2) Romania este patria comuna si indivizibila a tuturor cetatenilor sai, fara deosebire de rasa, de nationalitate, de origine etnica, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenta politica, de avere sau de origine sociala.


TITLUL II
Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale


CAPITOLUL I
Dispozitii comune

ARTICOLUL 15 – Universalitatea
(1) Cetatenii beneficiaza de drepturile si de libertatile consacrate prin Constitutie si prin alte legi si au obligatiile prevazute de acestea.
(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile.

ARTICOLUL 16 – Egalitatea in drepturi
(1) Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Functiile si demnitatile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, in conditiile legii, de persoanele care au cetatenia romana si domiciliul in tara. Statul roman garanteaza egalitatea de sanse intre femei si barbati pentru ocuparea acestor functii si demnitati.
(4) In conditiile aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, cetatenii Uniunii care indeplinesc cerintele legii organice au dreptul de a alege si de a fi alesi in autoritatile administratiei publice locale.

Lasă un comentariu